miercuri, 3 iunie 2009

din ciclul "la tine cum se vede?" - sau drumul zilnic către birou

nu o sa fie o poveste, dar nici poesis. doar alegorie ploioasă după furtuna de aseară.
după ce am primit harul celor trei de "unu, unu, unu" şi un pa - pa, acompaniat de un dulce legănat din mână, m-am pierdut în lagunele nesfârşite din ochii lor, ochii copiilor.
şi ca să mă trezesc, în intersecţie la diham, căzuse vadim, îl flutura vântul pe trotuar şi un poliţist foarte preocupat îşi nota ceva în agendă. ce am ajuns... să îl pună poliţia comunitară pe vadim la loc.
apoi am călcat pe paşii unui "spiritchaser", am salutat pleroma şi am privit ochii invizibili ai unui eon-Doxomedon. numai preludiu pentru coborârea în lumea ascunsă privirii, un Dante modern şi "concrete", acolo unde limbajul se conjugă la timpul improbabil, singura certitudine fiind ritmul, astral şi ciudat, al inimii mele.
apoi se pierde imaginea, aşa cum se destramă visul dimineaţa, spălat de realitatea brută la care căscăm ochii, nevoiţi fiind să păşim iar în corpurile noastre lunatice.
şi ca prin vis, ceaţă şi spumă, vânt şi furtună, pulbere de lumină aruncată pe cer. ce au slobozit asupră-ne cei mammatus de ieri nu a fost decât un sărut adânc de la EL-EA. iubire

Niciun comentariu: